ADVERBIALIZAREA ADJECTIVELOR
Adverbializarea prin conversiune este regulată la adjectivele calificative, care, în context verbal, exceptând verbele copulative şi poziţia de element predicat 16416l1116q iv suplimentar, devin adverbe de mod. Semnul trecerii la adverb este în exclusivitate morfologic: invariabilitatea formei, deci lipsa flexiunii. Poziţia sintactică este, de astă dată, neconcludentă, căci în context verbal –verb predicativ pot apărea şi adjectivele cu funcţie de element predicat 16416l1116q iv suplimentar. O greşeală frecventă este confundarea celor două situaţii. Astfel în :
„Amintiri
Ţîrîiesc încet ca greieri,
Printre negre, vechi ziduri,
Sau cad grele, mângâioase”
(Eminescu, P. 18)
determinantul verbal încet este adverb, deci complement de mod, căci este folosit invariabil, în timp ce grele, mîngîioase care presupun şi ele o determinare verbală, dar nu numai verbală (cad grele, mîngîioase) au o formă variabilă, adjectivală şi funcţionează ca elemente predicative suplimentare.
Cele mai multe adjective pot fi folosite, însă, ca adverbe de mod, pentru a arăta caracteristica unei acţiuni sau a unei însuşiri, exprimate de alt adjectiv.
„Şi bietul om slab, palid… adjectiv
Păşea trăgând piciorul încet…”
(V. Alecsandri, Sergentul )
Seara omul adormea suspinând slab de tot… adverb
Avea penele frumos colorate. adverb
2.2.2. ADVERBIALIZAREA SUBSTANTIVULUI
Unele substantive sunt folosite cu valoare adverbială când determină un verb ori un adjectiv:
El s-a supărat foc. valoare adverbială (s-a supărat foarte rău)
E supărat foc. valoare adverbială (e foarte supărat)
Tot cu valoare adverbială sunt folosite sunt folosite substantivele care arată timpul (ziua, noaptea, iarna, vara etc.):
Vara (cu sensul de în timpul verii) mergem la mare.
Substantivul la acuzativ cu prepoziţie poate deveni locuţiune adverbială:
Maria vorbi cu blândeţe. locuţiune adverbială (vorbi blând)
Sunt convingătoare analizele realizate de Valeria Guţu Romalo şi de Georgeta Ciompec unor secvenţe ca: noapte, ziua, iarna, joia, cu sens temporal (învaţă noaptea, va pleca joi, s-a îmbolnăvit iarna) sau mănunchi, covrig, colac, ţintă, tun, turtă, folie, unghie, carne, cu sens modal sau cantitativ intensiv (a strâns florile mănunchi, doarme covrig, priveşte ţintă, îngheţat tun, vine glonţ, beat turtă, „cu care era prieten unghie şi carne”, Creangă P.A.246; „plini ciucur de rîie”, ib.196), în care cuvintele îşi modifică statutul originar, devenind sau tinzând să devină adverbe.
Invariabilitatea formei, ca şi reducerea posibilităţii de combinare cu adjectivul, până la imposibilitatea acestui context, pentru unele dintre ele, sunt semnele morfosintactice ale acestei treceri la clasa adverbului.
Aşa cum spunea Valeria Guţu Romalo, incadrarea unui cuvânt la altă clasă morfologică ţine de dinamica limbii, cu faze oscilante intermediare, când cuvântul păstrează atât caracteristici ale vechii clase cât şi semnele clasei spre care se orientează. În acest caz, modalele au toate caracteristicile noii clase, în timp ce temporalele păstrează încă (chiar dacă limitat) disponibilităţi combinatorii ale substantivului: combinarea cu unele adjective:
Învaţă noaptea toată, întreagă;
S-a întâmplat joia trecută.
Se observă că, în acest proces, mai conservatoare sunt particularităţile sintactice, cele morfologice fiind primele la care se renunţă.
2.3.3. ADVERBELIZAREA NUMERALELOR
Numeralele multiplicative care determină un verb au valoare adverbială şi au funcţia sintactică de complement:
A câştiga înzecit…
Munceşte înzecit…
Adverbializarea aici trebuie explicată prin intermediul utilizării adjectivale a acestui numeral.
Numeralele ordinale formează împreună cu substantivele „dată” şi „oară” construcţii cu valoare de adverb, având sens apropiat de al numeralelor adverbiale o dată, de două ori etc.
Au venit întâia dată (oară).
Au venit a doua oară.
Aceste numerale apar îndeosebi în propoziţii sau fraze în care se află numeralele adverbiale o dată, de două ori etc.
De două ori a lucrat bine; a treia oară a greşit.
„Luca Moşneagu, însurăţel de-al doilea… ”
(Creangă, G.L.R. I, 200)
2.3.4. ADVERBIALIZAREA PRONUMELOR
S-a semnalat, adesea, adverbializarea unor forme, la origine pronominale. Devenită marcă exclamativă, forma ce se adverbializează: Ce frumoasă eşti!, Ce mult suferă!, semnele trecerii la clasa adverbului fiind, pentru acest pronume invariabil, numai sintactice: devine un determinant adjectival sau adverbial, poziţie sintactică proprie adverbului.
Adverbializarea verbelor la modul participiu
Participiul are valoare adverbială când determină un verb şi are formă invariabilă:
A vorbit răspicat (lămurit, deschis etc.).
Participiul cu formă de feminin plural, precedat de prepoziţia pe, formează multe locuţiuni adverbiale:
Mergi pe dibuite; L-am luat pe încercate etc.
Participiul cu valoare adverbială are funcţia de complement circumstanţial de mod.
Vorbi răspicat. Cum vorbi? - răspicat.
Prefixul -ne poate fi adăugat si participiului cu valoare de adverb:
se vede nedesluşit ; se aude necontenit
Participiul cu prefixul –ne urmat sau nu de adverbul mai, are valoare adverbială când se află înaintea unui adjectiv sau unui adverb de care se leagă prin prepoziţia de şi serveşte la exprimarea gradului superlativ absolut:
A fost o vreme nespus de frumoasă (foarte frumoasă).
Apa era nemaipomenit de rece. (foarte rece)
Alerga nespus de repede. (foarte repede)
În analiza gramaticală aceste participii de iau împreună cu adjectivele sau cu adverbele înaintea cărora se află.
