Unele adverbe de mod cum sunt cele provenite din adjective (sună dulce), din participii (vorbeşte aşezat), din substantive ( merge alene), precum şi unele dintre cele formate cu ajutorul sufixelor, de la diferite părţi de vorbire (vultureşte, şoimeşte, amarnic, pieptiş etc.), au rolul de a reda mai expresiv felul de desfăşurare a acţiunii:
„Muscelele abureau un fum ce se-nălţa alene, clătinat de durere.”
(B. St. Delavrancea, Sultănica)
„Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi,
El zboară şoimeşte”
(G. Coşbuc ,Paşa Hassan)
În locul adverbelor alene şi şoimeşte ,s-ar fi putut folosi alte adverbe -se-nalţă încet; zboară foarte repede-, dar acestea nu ne ajută să ne închipuim încetineala cu care se înalţă aburii, nici repeziciunea cu care fuge paşa Hassan. Epitetul şoimeşte are la bază o comparaţie: „zboară şoimeşte” = zboară ca un şoim. În textul citat, adverbul şoimeşte realizează şi o hiperbolă.
De multe ori adverbul sau locuţiunea adverbială cu valoarea de epitet al verbului întăreşte ideea de personificare exprimată şi de verb:
„Si din codri noaptea vine./ Pe furiş”
(G. Coşbuc, Noapte de vară)