PREPOZIŢII PROVENITE DIN:
a) adverbe :
Unele prepoziţii sunt provenite din adverbe folosite cu formă articulată sau nearticulată:
deasupra pământului; împrejurul grădinii; împotriva lui; înaintea noastră.
Când au formă articulată, aceste prepoziţii se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv ori cu adjective posesive la acuzativ, ca în exemplele de mai sus. Când au formă nearticulată, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la dativ:
Împotrivă-mi; înainte-mi; înainte-i.
b) verbe la participiu :
Ţăranii au o recoltă bogată mulţumită muncii.
c) substantive :
Alexandru scrie compuneri frumoase graţie talentului.
2.5. În concluzie :
· În limba română cazurile numeroase şi variate de conversiune vizează trecerea la altă parte de vorbire. Cazuri mult mai puţin numeroase şi variate prezintă tipul de conversiune care constă în trecerea la o altă clasă lexical-morfologică.
· Cele mai frecvente tipuri de conversiune sunt substantivizarea şi adverbializarea adjectivelor. Substantivizarea adjectivelor se realizează cu ajutorul articolului (hotărât propriu-zis sau demonstrativ, nehotărât: frumosul, cel frumos, un bătrân), al numeralului (trei viteji) şi, în cazuri speciale, al elipsei: vinete (pătlăgele), simfonic (concert), bienală (expoziţie). Substantivele se obţin, în mică măsură, şi prin conversiunea adverbelor: binele, aproapele (arhaizat), româneşte „limba română” (în limba română contemporană, numai colocvial) ; a pronumelor : eul (pronunţat e-ul), sinea, sinele, ai mei; a gerunziului: intrând.
· Prin adverbializare adjectivele pierd formele flexionare pentru gen, număr, caz:
Exemplu: Elena se simte rău.
Foarte rar substantivele devin prin conversiune adverbe: doarme tun. Adverbele devin, cu ajutorul articolului, prepoziţii: înaintea, îndărătul.
· Adjectivele substantivate exprimă două valori importante în domeniul formării cuvintelor:
a) „purtătorul unei însuşiri”:
leneşul, leneşa, pustiu
b) „abstractul calităţii” – substantiv neutru, articulat, fără plural: înaltul (cerului), absolutul.
· O situaţie specială prezintă conversiunea gerunziului. În secolul al XIX-lea, sub influenţă franceză, apare în stilul beletristic, cu preponderenţă în poezie, adjectivarea prin conversiune a gerunziului: (ruine) fumegânde. În limba contemporană procedeul nu e productiv. Se păstrează însă, în limba literară, unele gerunzii adjectivale în anumite contexte.
Exemplu: (ordine) crescândă, (rană) sângerândă
· Datorită multiplelor conversiuni operate în decursul istoriei există cuvinte folosite, în grade şi, uneori, perioade diferite, cu mai multe valori lexico-gramaticale:
v drept: adjectiv: „care merge de la un punct la altul fără abatere”
substantiv : „totalitatea regulilor şi normelor juridice ”
adverb: „in conformitate cu adevărul”
prepoziţie: „in loc de …”
· trecerea de la o clasă lexico-morfologică la alta cu ajutorul conversiunii se realizează frecvent prin trecerea de la substantive proprii la substantive comune şi invers:
Exemplu: Marghiloman > marghiloman (cafea turcească)
floare > Floarea
Primul procedeu implică apariţia formelor de număr şi a opoziţiei articulat/nearticulat la substantivele proprii; cel de-al doilea- pierderea aceloraşi caracteristici la substantivele comune.
· Cele mai puternice tipuri de conversiune, substantivizarea şi adverbializarea adjectivelor, sunt moştenite de română, ca şi celelalte limbi romanice, din latină. Diferenţa dintre română şi celelalte limbi romanice (ca franceza şi italiana) priveşte dezvoltarea mai mare pe care a căpătat-o adverbializarea adjectivelor în română. General romanică este şi substantivarea diferitelor părţi de vorbire cu ajutorul articolului şi de asemenea, elipsa determinantului din sintagma nominală corelată cu substantivarea adjectivului determinat care preia sensul întregii construcţii.
